Din nou îmi e frică de moarte.

Până acum, puteam muri oricând,

aflându-mă mereu

la polul anestezic al iubirii.

Gândeam chiar: iată, noi doi,

dacă-am muri acum cu gurile împreunate

nimeni n-ar înțelege

cum de ne-am putut păstra

forma de ou fericit

în cădere.

Din nou îmi e frică de moarte

acum, fără tine,

mi-e frică să nu alunec,

să nu cad pe scări,

mi-e frică de trandafiri,

de insomnie, de răceală,

și mi-e îngrozitor de frică de moarte

pentru că nu e drept să mor așa,

neîmpăcată, neîmpărtășită,

să intru-n nuntă fără zestre,

urâtă, posomorâtă, gâlcevitoare,

și protestând, protestând…